30 de ani de la Revoluția din România

Acum treizeci de ani, românii au alungat, prin jertfă de sânge și spirit eroic, cel mai criminal și nelegiuit regim totalitar care a bântuit țara noastră de-a lungul istoriei sale, regimul comunist. Revolta începută ca un foc mocnit în seara zilei de 15 decembrie 1989, la Timișoara, s-a extins apoi în întreaga țară, culminând cu mișcările populare de stradă din capitală, din 21 decembrie, atunci când simbolurile dictaturii comuniste, Nicolae și Elena Ceaușescu, au fost izgonite de manifestanții adunați în Piața Palatului. Zilele următoare au scos în evidență spiritul de sacrificiu, capacitatea de mobilizare și fermitatea cutezătoare a românilor care au ales să lupte împotriva unui regim criminal și să-și proclame, răsunător și categoric, aspirația către libertate.

În acești treizeci de ani, cei care au realizat Revoluția din 1989 și urmașii lor și-au păstrat intactă dorința de a trăi într-o lume mai bună, mai justă, construită pe valorile democrației și ale statului de drept, în care respectul față de lege să devină o stare de normalitate, atât pentru cetățean cât și pentru decidenții politici, în care clasa politică să reprezinte cu adevărat interesele și aspirațiile cetățeanului. S-au înregistrat, fără îndoială, progrese notabile în aceste domenii, dar evoluțiile societale, economice și politice din România ultimelor trei decenii au fost măcinate de instabilitate, disensiuni sociale, de lipsa unor repere clare și, mai ales, de lipsa unui proiect tangibil de dezvoltare durabilă.

Fără voia noastră, a cetățenilor încrezători în libertate, democrație și responsabilitate, pe scena politică românească s-a profilat gradual, insidios, un nou spectru nociv care a ajuns să domine mentalitățile, activitățile și perspectivele națiunii. Acesta este spectrul osificării unei stări de tranziție epuizantă și alienantă, acela al fărădelegii nesancționate, al neasumării individuale și partinice, al desprinderii politicului de baza cetățenească, al desconsiderării proiectului binelui comun.

La treizeci de ani de la Revoluția română, credem că este momentul să apreciem sacrificiile celor care și-au dat viețile pentru ca România să redevină liberă și să le cinstim memoria acestora prin continuarea și întărirea luptei lor pentru binele acestui neam. Pentru ei, pentru noi, pentru cei care vor veni, trebuie să acționăm în mod pragmatic, eficient, pentru a asigura un viitor mai bun tuturor românilor, pentru a trăi într-o țară sigură, integră și demnă.

Credem că trebuie să facem mai mult decât să ne odihnim pe laurii libertății dobândite în decembrie 1989. Credem că acum, după treizeci de ani, este în fine momentul să fim activi mai degrabă decât reactivi, să ne implicăm, să conlucrăm în mod eficient și responsabil pentru o Românie mai bună.

Trebuie să ne recâștigăm Revoluția, să luptăm pentru Normalitate!

Biroul Național de Conducere
Alianța Național Țărănistă
16 decembrie 2019