Claudiu Dan Iamandi
Vicepreședinte
Brief info

Manager

Sunt născut în București, unde am urmat studiile liceale între 1993-1997, la Liceul Industrial Miron Nicolescu, iar apoi cursurile Facultății de Drept, în perioada 2006-2010. După terminarea studiilor liceale am lucrat în cadrul Primăriei Sector 4, ca Inspector, timp de 5 ani. Ulterior timp de 17 ani, am coordonat departamentul de vânzări pe București, a unei societăți de import și distribuție piese auto. Din 2019, m-am alăturat, ca și Director general, unui jucător de top, din domeniul transportului de persoane cu autocarul.

Încă din liceu, din 1995 am decis să mă implic politic, alegând doctrina național-țărănistă, implicându-mă în mai multe campanii electorale în întreaga țară. Din 1997 am activat în cadrul Organizației de Tineret ocupând mai multe funcții. În anul 2000, am coordonat alegerile pentru Primar și Consiliul Local din Sinaia, unde am obținut rezultate mult mai bune decât la nivelul anului 1996.

În 2019, împreună cu un grup de prieteni cu care am activat în organizația de tineret, am decis sa mă alătur în readucerea pe scena politica a ideilor național-țărăniste într-o structură nouă: Alianța Național Țărănistă. Cred că în politica românească principiile fundamentale trebuie să fie: morala creștină, patriotismul luminat, democrația adevărată și dreptatea socială.