Tudorel Chesoi
Vicepreședinte
Brief info

Manager

Sunt născut în comuna Seimeni, din județul Constanța. Am terminat Liceul C.A. Rosetti, din Constanța, iar mai apoi am urmat Facultatea de Drept și Administrație, absolvind această facultate în 2007. Mi-am desfășurat, pentru o lungă perioadă de timp, activitatea în domeniul construcțiilor. Considerând că doar în echipă poți să obții cele mai importante victorii, m-am implicat în mișcare sindicală de la nivelului județului Constanța, conducând sindicatul din societatea în care lucram. În cadrul mișcării sindicale din Constanța am fost vicepreședinte al unei uniuni sindicale pentru mai mulți ani. Am decis, în 1996, să îmi fondez propria mea firmă, care oferă servicii medicale de suport, unde îmi desfășor activitatea și în prezent.

După Revoluția din ’89, crezând cu tărie că România trebuie să devină o democrație autentică, m-am alăturat proiectului național-țărănist, în ianuarie 1990. Am condus organizația de muncitori de la nivelul județului Constanța, iar mai apoi am fost mai mulți ani, membru al structurii de conducere județene a țărăniștilor. Am deținut mai multe mandate de Consilier municipal în Constanța și un mandat de Consilier județean.

Credința care m-a animat și mă animă, este că România, trebuie să devină o democrație adevărată, guvernată de principii care nu se negociază, ci pur simplu se respectă. Morala creștină, patriotismul luminat și dreptatea socială, sunt valorile care trebuie să caracterizeze o democrație adevărată. Alianța Național Țărănistă este angajamentul nostru de a lupta pentru România pe care o dorim!